Viața mondenă prin ochii unui taximetrist – Dilemele societății
Dilemele unei societăți într-o continuă schimbare: care sunt valențele? În ce, sau în cine, putem avea încredere când vine vorba de obârșii?
Motto: „Primul plânset transformă suferința într-o bucurie fără egal, iar victoria din spatele acesteia aclamă lacrimi de speranță.”
A fost, sau nu a fost…?
Istoria reprezintă suma unor fapte derulate fără echivoc, însă interpretarea lor (a faptelor), influențează semnificativ percepția asupra trecutului. Praful uitării acoperă doar suprafața unor evenimente petrecute, dar zăcământul consistenței factorilor implicați atunci, în contextul succedării etapelor ce l-au compus, constituie un studiu rezervat posterității, care ar ierta cu greu indolența analizei întregului context descoperit în urma unor săpături obișnuite, fiindcă unele detalii, ce au răsuflat, emană un miros incomod majorității ce-l inspiră instantaneu. Întrebare: în locul unui hotar ce-ar despărți trecutul de prezent, pentru care se crede că ar fi necesară o „viză” de acces comprehensiv către discernerea faptelor petrecute cândva, n-ar fi suficientă citirea vestigiilor găsite doar sub lupa onestității, îndepărtând argila unor păreri preconcepute? În timp ce-și croiește un scop în propria existență printre galeriile întortocheate ale erelor apuse în neant, bucuria, simțită la început de o întreagă echipă împreună cu descoperirea primelor dovezi ale unor civilizații conservate în timp, se poate schimba imediat în stupefacție, după ce apar elemente noi, necesitând și schimbarea opiniilor la un moment dat. A fost perspectiva de până atunci privind descrierea întâmplărilor conformă cu probele ce tocmai au fost găsite, sau nu a fost decât o presupunere sau, chiar mai rău, o camuflare a adevărului? Apoi, când opinia publică este informată corect potrivit cu recentele eșantioane scoase la lumină, cu riscul unui posibil deranj, pe o pagină din trecutul nostru se descifrează hieroglifele unor mistere. Nu avem puterea să schimbăm istoria, dar putem alege să ne schimbăm percepția asupra ei, mai ales când zgura falsității a fost îndepărtată.
A fi, sau a nu fi..?
Ce face dificilă însușirea unei schimbări în mentalitate? Recunoașterea unor greșeli nu ar trebui să stingă din fitilul reputației, ci să-i alimenteze încontinuu prestigiul în timp ce-și asumă deciziile luate. Nu întotdeauna a fost ușor, ba chiar o provocare, ca istoria să ne dezvăluie de la sine răspunsul la trei întrebări elementare în legătură cu un fapt petrecut. De exemplu, când s-a desfășurat? În lipsa unor date concrete, expresiile întâlnite, când citim lucrări de referință în aprecierea perioadei, lasă loc unei interpretări uneori subiective. Sau, cine au fost actorii care au jucat în filmul cazului analizat? Uneori există doar o sursă, neglijată din prisma percepției, alteori există și altele. Cum ar trebui înțeleasă istoria? Este suficient a fi privită ca un puzzle? Deoarece nimeni nu poate cunoaște dinainte o imagine finală de ansamblu, astfel încât, fiecare piesă-eveniment, care s-a petrecut sau ar urma să se petreacă, s-ar integra perfect în contextul unei anumite perioade, am fi mulțumiți să o privim ca o galaxie cu o multitudine de corpuri legendare fixate pe orbita timpului. A nu fi înțeleasă deloc, ar presupune o capitulare a înțelegerii propriei existențe. Ignorarea completă, însă, dezumanizează. Omenirea include faptele ce o caracterizează, însă umanitatea îi definește existența. Istoria consemnată și probată clarifică semnificația fiecărui element temporar integrat. Luciditatea individuală o remarcă și-i completează sensul.
Există, sau nu există ?
Cu cât se rostogolește în timp, bulgărele misterelor se mărește din ce în ce mai mult făcând dificilă elucidarea unui caz suspectat pe parcursul cercetărilor. Dacă există dorința de a afla adevărul, penetrarea în epocile acoperite de vestigiile îmbibate cu o anumită încărcătură va înlătura treptat învelișurile oricăror disimulări ale realității de atunci. Oricât de mult s-ar încerca punerea într-un seif al uitării păzit cu sfințenia unei ocrotiri aparent divine a urmelor lăsate în trecut de persoane cu o anumită prestanță în societate, în locuri despre care indiciile conduc clar, într-o anumită eră apărută și în alte surse, liantul glaciar dintre obscur și real va fi ulterior crăpat de căldura unui interes din partea societății tot mai acerb de a fi soluționată orice incertitudine. Doar când momentul analizei este ales greșit sau contextul cercetărilor nu există pe lista priorităților, atunci orice efort se aruncă în van…deocamdată.
Va fi, sau nu va fi ?
Relativismul reduce la minim posibilitatea de a observa în detalii o situație anume. Această mentalitate vine mână în mână cu faptul de a pune la îndoială orice criteriu incomod sau inacceptabil de o anumită majoritate. Însă, nu de puține ori, elementul surpriză va fi cel care influențează semnificativ percepția asupra obiectului cercetat. De unde și când apare acesta? De ce apare instantaneu? Cine a avut controlul asupra lui? De obicei, aceste întrebări și le pun cei care, probabil, considerau că o altă opinie ar fi trebuit acceptată. Dacă nu va fi luată în considerare varianta apărută, interesele majorității, care se teme de repercusiuni, sau consideră că dezvăluirea adevărului le cutremură poziția, le vor fi aruncate în aer de o petardă – surpriză.
În urma acestei analize, arhivele istoriei, care cumulează evenimente din trecutul îndepărtat, ar putea răspunde la întrebări care macină orice om de pe pământ. Credeți că am fi interesați de răspunsul la următoarele întrebări pline de semnificații?
S-a produs cândva un potop mondial?
De ce au apărut atâtea forme de guvernare?
Care a fost omul care a schimbat lumea?
De ce și cum au apărut atâtea forme de închinare?
Există forme de viață superioare speciei umane?
Putea fi evitată începerea Primului Război Mondial?
Memento : Dacă a fost ceva, există o certitudine care va fi descoperită la timp, înainte de a fi îngropată în negura uitării, cu ceva curaj.
