Viața mondenă prin ochii unui taximetrist– „Ce anume vom fi peste ani?”
Profețiile produc, inițial, unele îndoieli, dar, după o analiză atentă a sursei din care provin, probabil uimire, și, când se dovedesc parte a realității, o splendoare a încrederii. Cine se erijează într-un mesager neavizat al viitorului, își va contempla eșecul într-o baltă a suferinței. Motivul? Prezicerea sa devine astfel, o pre-zicere a propriei condamnări survenite în urma unei puternice deziluzii.
Cu cele 206 oase care ne susțin greutatea, împreună cu alte 80 de organe ce contribuie la o excelentă funcționare, toate făcând o echipă perfectă și cu cei aproximativ 650 de mușchi care ne permit o mișcare armonioasă uneori, și încărcată de putere alteori, corpul uman constituie o excepție în peisagistica ființelor vii, dacă luăm în calcul și rațiunea cu care le folosim. Celui care s-ar încumeta să clădească un astfel de organism complex din cele aproximativ 1000 de piese ce-l compun, i-ar trebui, nu doar cunoștințe temeinice pentru a le găsi locul, ci și o scânteie care să le pună în mișcare, ceea ce este imposibil. Evident că nicio logică umană nu ar admite sudarea involuntară a acestora în zone atât de precise, chiar dacă s-ar încerca o repetare la infinit a procedeului. Anatomia e una, dar personalitatea e alta. Viitorul unui individ depinde în mare măsură de conștientizarea celui de-al doilea element ce ne întruchipează.
Ce vrei să devii când vei fi mare?
Copiii ne-ar încânta cu răspunsul lor spontan. Dar, ce se află în spatele acestuia? Fiind deja familiarizați cu unele domenii, paleta largă din care își vor alege opțiunile reprezintă un prim repertoriu ce-l vor interpreta individual pe vocea antrenată de mediul în care se dezvoltă. Ce le poate împiedica ascensiunea? Nu neapărat vântul doboară o plantă, așa cum nici seceta probabil nu o omoară, ci adâncimea la care rădăcinile s-au ramificat în sol. Dar ce anume i-o va antrena? Însușirea de a fi om se va naște doar în pântecele unei educații pline de sens. Deși nu sunt prețuiți la maxim anii de instruire prin care un individ traversează o primă etapă din viață, aceștia vor lăsa o amprentă personală pe alegerile ulterioare. Moștenirea genetică transmisă unei generații reprezintă bagajul informațional care influențează într-o anumită măsură consistența. Fiindcă suntem unici, nu neapărat originali, avem posibilitatea să folosim o bună parte din această moștenire ca investiție în ceea ce vom fi. Talentul atrage admirație, presupunând eforturi asidue pentru a-l clădi, sau a-l face capabil, cu alte cuvinte, și cu toate acestea, nu de puține ori, cheia succesului constă în înclinația spre obiectivul la care se aspiră. Așadar, aptitudinile ne recomandă.
Vrei, sau nu vrei?
Voința nu are bază genetică. Ea reprezintă un concept, nu o formulă. Deși o privim ca o cauză a unor acțiuni, în realitate reprezintă și un cumul de motivații, așadar, poate fi percepută ca un efect, deopotrivă. Care este rolul voinței? Dacă o așezăm corect pe linia existenței, ea se găsește la jumătatea distanței dintre argumentele aflate la bazele unui proiect, și rezultatele acestuia. Această noțiune nu coincide nici cu procentajul unui întreg, nici cu o necunoscută din ecuația vieții, ci raportul dintre „cât de important reprezintă un efort”( rațiunea) și „de ce merită efortul”( foloasele). Pentru ca finalul să devină parte a așteptărilor, balanța cade în favoarea argumentelor. Atunci, când nu vrem? Cel mai mare dușman al voinței îl reprezintă rutina, adică faptul de a lua de la sine înțeles orice aspect. Exiguitatea (mediocritatea) se aseamănă cu o crustă aridă care nu permite unei inițiative să se dezvolte natural în bătaia luminii rodnice. Deși rezultatele finale nu se rezumă la voință, în lipsa ei, acestea vor fi umflate într-un balon până când se va sparge de colțul realității. Voința își face apariția în germenele rațiunii, și va crește în umezeala unei ținte visate. Deci…
Care-s opțiunile?
Labirint, intersecții, conglomerat, ceață, incertitudine, toate pot reprezenta o parte a descrierii primului gând ce-i trece unui doritor de afirmare. Practic, primele două caracteristici analizate anterior ar putea fi privite ca și indicatoare ce arată direcția. Dar ele nu sunt însoțite de obligații sau exclusivități. Ce contribuie la definitivarea a ceea ce vom deveni? Deși un obiectiv poate fi stabilit dinainte, traseul se alege în funcție de mulți alți factori. Voința, expresie a libertății de alegere, promotorul unui proiect, nu depinde de factori externi cum ar fi nivelul social, pregătirea scolastică, sau o influență din partea unei autorități, sau elite, ci doar de individ în raport cu un anumit subiect vizat. Deși constituie parte a rezultatului, voința dictează itinerariul, nu neapărat ritmul. Ea contribuie doar la verticalitatea unei opinii, nu la aplicabilitatea ei. Totuși, fără voință, orice inițiativă se dezumflă la prima înțepătură a realității, cum am amintit anterior.
În ce măsură contextul poate influența?
La prima vedere, se pare că un viitor satisfăcător depinde în mare măsură de un context favorabil. De ce? Norii consistenți acumulați de-a lungul vremii vor scutura, atât cât va fi necesar, picături din resurse variate înviorând situația unei persoane și dezvoltându-i foarte ușor coroana aspirațiilor, iar, din îngrășământul instruirii de calitate, ea își va lua mineralele aptitudinilor atât de necesare trăiniciei în fața intemperiilor imprevizibile ce vor încerca a-i îndoi trunchiul. Ar fi singura referință? Nu. Când se vor intersecta într-un punct hotărâtor traseul unui novice însetat de cunoaștere cu al celui respectat dintr-o anumită zonă a elitei, în zare se conturează răsăritul unui alt context, cel al jurizării. Cât va reuși să dicteze situația favorabilă tonul viitorului unei cariere? Atâta cât poate face un dirijor, adică își pregătește orchestra cu primul sunet al diapazonului, însă întreaga linie melodică va urma în detaliu portativul, culminând cu un „bis” nostalgic, ori cu un „murmur” regretabil.
Demn de menționat faptul că în lunga istorie, cicluri repetative s-au derulat la anumite perioade de timp, iar despre acest adevăr un mare înțelept din antichitate a spus următoarele: „Ceea ce se întâmplă s-a întâmplat deja, iar ceea ce va fi a fost deja…”
Deci, ce vom fi peste ani? Deoarece nu avem capacitatea să ne lansăm dinainte pe orbita timpului, locul îl vom afla ulterior după câteva analize chibzuite, în plus, zestrea adunată reprezintă momentan o necunoscută. Să fie un ecou a ceea ce ne-am dovedit până în prezent?
