Viața mondenă prin ochii unui taximetrist
„Florile răului – o realitate crudă în peisagistica contemporană”
„O, Frumuseţe? Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime”
(Charles Baudelaire- Florile răului)
Cum ar fi viața fără a putea admira mireasma florilor? N-am vrea să probăm vreodată această variantă. Atrăgătoare prin forme, pictate într-o cromatică regală și înconjurate de o suită cu parfumuri obediente, aceste minunății ale diversității ne șoptesc la ureche că vegetația râde. Se bucură și… ne bucură. Totuși, nu tot ceea ce atrage printr-un aparent sublim, susține viața. Unele dintre acestea ucid, chiar dacă o fac lent. Sub masca unui dans suav pe melodia unei brize înviorătoare, acestea își scot colții ucigași în locul polenului așteptat ca parte a ciclului vieții. Poate înflori răul într-un câmp al binelui? Desigur, atunci când vântul confuziei poartă prin aerul societății pulberi impregnate cu trăsături și conduite otrăvitoare.
Cum ar trebui înțeleasă noțiunea de rău? Cum apare și cum se dezvoltă? Există forme subtile de bine percepute ca fiind un rău?
Cum ar trebui înțeleasă noțiunea de rău?
Infracțiunile probate și pedepsite de lege reprezintă un rău indiscutabil. Răutatea contribuie la o lenevie a rațiunii, pe ale cărei petale se opresc ființele pârjolite de lipsa unui scop nobil, îmbătate de mirosul seducător al conduitei laxiste. De asemenea, răutatea emană un miros specific pe care-l simte oricare dintre noi când intențiile constructive ne caracterizează. Deși avem spațiu suficient în inima noastră în care răutatea își poate face culcuș, o observăm imediat la ceilalți. Totuși, răutatea descoperită la timp este un mare bine adus altora. Fiindcă este în contrast cu binele, răul îl admitem ca noțiune morală, dar își pierde identitatea în lumea reală.
Cum apare și cum se dezvoltă?
Mugurii maliției apar în primăvara inconștienței. Îi vedem în perioade diferite caracteristice trăsăturilor umane. În timp ce apariția lor este o garanție, percepția lor este relativă, în funcție de așteptări sau onestitate. Din cauza unor dezamăgiri, sau poate a unor așteptări eronate, din cauza inacceptării din partea altora, ori din dorința afirmării amputate în urma unei reputații de persoană non-grata, sentimente de răzbunare, împletite cu cele ale unei nedreptăți trăite personal, primul ament d-abia așteaptă să crească pe ramura comunității. Timpul trece, și nimic nu se schimbă, în ce privește primele semne. Ce-am putea observa pe parcurs? Într-o perioadă prielnică, sub razele însorite ale unei posibile speranțe, petalele zăcășiei se deschid sub aparența unor fapte nobile. Luate separat, ele nu trag niciun semnal de alarmă, însă legate între ele și analizând personalitatea, cu unele speranțe sau decepții, toate acestea pot trasa un avertisment: binele se recunoaște prin roadele unor fapte întreprinse în timp, rămânând o constantă chiar dacă contextul nu-i este prielnic.. Dar răul își elimină din esență valorile.. poate în funcție de avantaje… atâta timp cât i se suportă consecințele.. Într-o astfel de situație, mireasma neomeniei se răspândește imediat.
Există forme subtile de bine percepute ca fiind un rău?
Primele vocalize de pe partitura răutății le auzim în situații aparent banale. De exemplu, când trenul binefacerii, într-o situație urgentă, se lasă așteptat, ai impresia că biletul sprijinului ovaționat l-ai luat în zadar. În acest caz, răul contextului creat poate influența starea de spirit. Pe de altă parte, este important a fi precizat că, un bine făcut forțat, este o pată aruncată pe etica bunului simț. Ce plăcută este doar vocea dăruinței! Glasul generozității este apreciat și înțeles de orice inimă recunoscătoare. Sau, când cineva înoată doar la adâncimea intenției fără să-i fie observat traseul unor fapte propuse, în luciul netulburat al întinderii timpului se va oglindi monotonia cu riscul pierderii oxigenului unui potențial folos pentru un nevoiaș. Pentru unul, răul devine o etichetă, pentru altul, amânarea îi poate fi fatală. Să nu uităm de binele făcut sub masca profitului. Motivat de anumite avantaje, acest clovn al dărniciei își joacă rolul excelent, până ce starea de dispoziție a celui aflat în extazul aparențelor create cu măiestrie se termină, realizând că i s-a furat din demnitate.
Să fie confuzia binelui cu răul un curent modern? Într-o perioadă asemănătoare în ce privește climatul decăderii morale, un scriitor din antichitate a observat că unii contemporani de-ai săi spuneau „că binele este rău și că răul este bine”. Actorii s-au schimbat de atunci, decorul, însă, a rămas același.
Dacă omenia ar încăpea într-un săculeț cu fapte mici, din care cei aflați în nevoie să se hrănească, ar trebui alimentat încontinuu cu valori, astfel încât, lipsa de apreciere, ignoranța sau disprețul altora să nu-l golească vreodată. Acele valori vor ofili și florile răului.
