Favorit pentru cea mai înaltă funcție
Roadele culese până acum din pomul existenței umane s-au stafidit pe crengile îmbătrânite ale unor alegeri nechibzuite ramificate din trunchiul formelor de guvernare ce au erodat fericirea noastră de-a lungul timpului, la baza căruia, într-o scorbură întunecată, se adăpostesc viermii ambițiilor egoiste și secretul ascuns al neputinței. Rădăcina obiectivelor pe termen lung nu-și va găsi la nesfârșit resursele în solul arid al rezultatelor caracterizate de suferință și cruzime. Focul și roata au rămas de la început ca invenții ale unor semnatari anonimi cu diverse implicații în societate, dar au fost ignorate și multele lecții ce le-au însoțit: să nu ne jucăm cu focul supremației și să nu uităm că roata istoriei se învârte încă lăsând urme groase.
Care sunt unele deziderate ale existenței umane?
Fiind valori fundamentale, neschimbătoare, neprețuite, eterne, asemenea unui refren amintit în cântecul timpului scurs de la obârșie, în compoziția căruia istoria și-a scris cu penița versurile epocilor, omul a reușit să schimbe doar decorul muzical, dar în scenariul vieții ele se regăsesc ca parte integrantă : Familia, Fericirea, Sănătatea, Împlinirile, Prieteniile, Locuința, Cunoașterea, Educația, Pacea, Libertatea, Conducerea. Într-o metropolă a realității umane, aceste instituții morale deveneau cândva subiecte de meditare, alte ori confruntări de opinii, făceau la un moment dat obiectul unor schimbări în legislație, dar au ajuns în prezent, din păcate de multe ori, piese de muzeu admirate de nostalgici.
Ne dorim a fi conduși sau reprezintă o necesitate?
În timp ce independența poate fi o joacă prevăzută cu riscuri ascunse, independența absolută este un ideal plin cu aer cald ce ne depășește limitele. De la un cârmaci pe-un vas de croazieră la un director, de la un pilot ce survolează atmosfera cu o viteză uimitoare la un medic ce-și coordonează echipa pentru a salva o viață în cumpănă, decidem să ne lăsăm viețile în mâinile unor persoane instruite având încredere în succesul misiunii lor. Deși nu au reprezentat excepții, erorile umane rezultate din neglijența cu care și-au îndeplinit rolul, sau din ignorarea unor semnale de alarmă, uneori și din dorința de a avea control asupra semenilor, ori fuga acerbă pentru prestigiu, au culminat cu tragedii imposibil de uitat. Plecând de la o necesitate firească, continuând cu dorința de a căuta o conducere capabilă, ne-am lovit nu de puține ori de zidul dezamăgirii, rănindu-ne speranța, pansați cu câteva promisiuni de moment.
Care sunt fisurile unei conduceri limitate?
Crăpăturile contribuie la un disconfort vizual, dar în timp diminuează din rezistență orice temelie. Sistemul imunitar afectat al unei guvernări caracterizate de intoleranță și dictatură permite înfiltrarea unor nemulțumiri și revolte la fel ca cel în care predomină laxismul cu meandrele ce influențează comportamentul celor cu viziuni moderne. Să fie declinul societății doar o chestiune de timp?
Ce o limitează?
Factori externi și interni. Orice organism puternic, însă prea obosit sau prea sigur pe sine, poate reprezenta o pradă ușoară în fața unor inamici minusculi ce cooperează. Proiectele bune începute cândva fără a fi terminate vreodată, schimbările radicale implementate fără a fi experimentate, neasumarea unor decizii eronate prin ascunderea adevărului din cauza unor repercusiuni legale, toate acestea pun stăvilare progresului.
Ce spune istoria?
Trecutul ceartă, strigă, dar nu forțează. Istoria s-a scris, dar e prea puțin înțeleasă, sau luată în seamă. Timpul irosit este păstrat sub cheia tăcerii într-un seif blindat de incertitudini și mistere, nu cu scopul valorificării, ci a menținerii unei ordini aparent acceptate din obișnuință. Lozinca „nu tulbura apele dacă vântul nu bate” pune la colț orice inițiativă mai puțin dorită de cei a căror confort nu-l doresc deranjat.
Există alternativă când vorbim de conducere ?
Dacă întreaga omenire ar deveni o singură familie, cine ar fi capabil să o conducă? Dacă toți oamenii ar vorbi aceeași limbă, care ar fi aceasta? Cine poate înțelege și dorește să țină cont de idealurile omenirii? Cine nu poate fi niciodată și nicidecum corupt? Cine ar fi capabil, nu să repare crăpăturile formelor de conducere perindate până în prezent, ci să aducă un nou început? Cine poate să le înlocuiască cu perspective pe un timp indefinit? Ar mai fi nevoie de hotare? Cine își găsește plăcerea în a-și cunoaște personal supușii, indiferent de rasă și aptitudini?
Răspunsul implică multe argumente. Nu e complex, dar nici simplist. Poate fi luat în considerare, sau nu. Fiindcă este considerată o sursă de încredere, cea mai veche carte a omenirii ne poate oferi cel puțin un indiciu. Într-o descriere plastică dar plină de sens, vorbește de un personaj cu calități deosebite, dorite la orice persoană care pretinde a fi un conducător. Nu doar aptitudini de orator inegalabil, dar și persoană pragmatică, nu doar având autoritate și putere de decizie, dar având și discernământ și imparțial, nu doar atent la necesitățile celor marginalizați, dar și nepărtinitor și sensibil la orice nedreptate : înțelepciune și… pricepere… cunoștință … Nu va judeca după aparențe și nici nu va mustra după cele auzite… va judeca pe cei de condiție umilă cu nepărtinire…
Care este cea mai înaltă funcție?
Nu este accesibilă oricui din pricina implicațiilor ce o caracterizează, nu este votată, ci numită pe criterii diferite de cele promovate într-un mod obișnuit. Cea mai înaltă funcție este cea mai puțin luată în considerare. Și asta nu din pricina foloaselor, ci din cauza adevărului că nu o putem obține. Atunci ar trebui să ne întrebăm: Să țintim la funcția de conducere a unei societăți, sau să îl sprijinim pe cel deja desemnat?
