Cu prețul vieții, pentru viață
Cu ce preț se poate realiza ceva măreț sau nobil? De ce ar fi cineva dispus să-și dea viața în folosul altora, deși majoritatea celor din jur sunt sclavii ignoranței, ai propriilor interese, ai ambițiilor nefirești sau ai fricii?
Trăim într-o lume a egoismului și a nepăsării. Și totuși, cu puțin peste 1900 de ani în urmă, cineva și-a oferit în mod altruist și de bunăvoie viața, înfruntând indiferența și suportând blasfemii. A făcut-o în folosul vieții tuturor!
De-a lungul timpului, când au fost amenințați, oamenii puternici și influenți au făcut tot ce au putut pentru ca viața să le fie cruțată. Au recurs la diverse tactici pentru a se salva. Și chiar au exterminat mii de vieți pentru a-și arăta supremația și a se simți în siguranță. Influența lor a avut un puternic ecou în mentalitatea susținătorilor, care și-au imitat cu râvnă excesivă idolul; unii au secerat mii de vieți omenești, doar pentru a le fi pe plac acestora.
Nici măcar evlavia religioasă nu a scăpat de preamărirea cruzimii. Așa s-a ajuns la trista realitate, evocată la finele secolului al 19-lea de un filozof: „oamenii se ceartă în numele religiei: scriu în numele ei, luptă în numele ei, mor în numele ei; orice, mai puțin să trăiască în numele ei…. Acolo unde religia adevărată a prevenit o singură crimă, religiile false au oferit un pretext pentru o mie.” – Charles Caleb Colton (1825)
O răscumpărare, cu prețul propriei vieți
De ce a fost dispus cineva să își sacrifice propria viață, purtând astfel povara atâtor vieți indiferente sau chiar inexistente la acel moment?
A fost aievea? Sau este doar o filă din imaginarul colectiv al omenirii? Despre Isus s-au scris poeme și s-au realizat producții, viața sa fiind o inspirație pentru pictori sau sculptori, care l-au înfățișat în multe feluri, dar mai ales în chinurile morții.
Unele dintre ele surprind cu atâta putere suferințele îndurate încât cititorul nu poate rămâne pasiv. Un fior de gheață, durere și slăbiciune străbate întreaga ființă a cuiva care se transpune în pielea celui ce „cu ultima putere/Bătându-se cu moartea, uitase de viață!”. (În grădina ghetsemani, de Vasile Voiculescu)
O viață pierdută astfel nu ar trebui niciodată să rămână uitată în negura timpului. „Când Isus cu cel din urmă dureros a lui suspin / A deschis, murind, morminte, tremurat-au sântul munte, /… Cel ce pentru noi murit-au, înviere azi ni-a dat!”. („Moartea lui Isus”, de Gheorghe Asachi)
De la viețile celor mai neînsemnate ființe de pe pământ până la viața supremă și unică a Creatorului, toate au fost marcate de pierderea vieții celui care a murit pentru a răscumpăra ce s-a pierdut. În mintea unora, pierderea vieții aceluia a fost o sursă de inspirație pentru diverse opere. Pe alții, povestirile, trăirile și întâmplările despre acesta nu îi influențează, întrucât le consideră doar un mit.
Vieți influențate de o viață
Milioane de oameni, începând cu cei care au fost martori oculari ai suferințelor îndurate de Isus, s-au străduit să urmeze modelul exemplar de viață oferit de acesta.
Mai mult, în pofida persecuției care le punea în pericol viața, primii creștini au fost foarte activi în a-și proclama credința.
„Cauzele victoriei finale ale propovăduirii creștine sunt multiple. Mai întâi credința de nezdruncinat și forța morală a creștinilor, curajul lor în fața torturii și a morții, curaj admirat chiar de cei mai mari adversari, […] Marc Aureliu, Galien, Celsus. Pe de altă parte, solidaritatea creștinilor era fără egal; […] nu existau bariere – sociale, rasiale, intelectuale – […]. E foarte probabil că nicio altă societate istorică nu a cunoscut – nici înainte, nici după – un echivalent al acestei egalități, al carității și iubirii fraterne pe care le-au trăit comunitățile creștine din primele patru secole.” („Istoria credințelor și ideilor religioase” II. De la Gautama Buddha până la triumful creștinismului, Mircea Eliade, Paris 1978)
Este puțin probabil că acești continuatori loiali și-ar fi riscat viața pe baza unui mit. Speranța lor, care rezulta din însăși credința în promisiunile posibile datorită sacrificiului făcut de Isus, a întrecut orice urmă de teamă. „Credința de nezdruncinat și forța morală” continuă să se reflecte și azi în atitudinea și comportamentul care îi îndeamnă pe adevărații creștini să-și iubească până și dușmanii și să le arate bunătate celor care-i tratează rău. Ei urmează exemplul celui mai mare om care a trăit vreodată!
Dar ce i-a ajutat pe mulți să urmeze o altă cale în viață, una bazată pe bunătate, adevăr, loialitate și mai presus de toate, pe iubire?
„Cunoașterea duce la înțelegere și înțelegerea la toleranță față de oameni cu un punct de vedere diferit.” (Mankind’s Search for God, 1990)
„Un punct de vedere diferit” a constituit mereu un pretext pentru ură, violență și persecuție. Cel mai nobil exemplu despre ce înseamnă umanitate într-o lume a ignoranței și a intoleranței reprezintă cunoașterea minții celui care a oferit un punct de vedere diferit.
Oameni din diverse pături sociale, culturi și națiuni diferite au fost gata, cu riscul vieții să imite altruismul celui căruia i-au rămas consemnate cuvintele în Evanghelia iubirii, și anume că „nimeni nu are iubire mai mare decât cel care își dă viața pentru prietenii săi” (Evanghelia după Ioan, capitolul 15, versetul 13). El a trăit aceste cuvinte până la ultima suflare și a lăsat o urmă de neșters în inimi cu o credință de nezdruncinat!
Cu riscul vieții, pentru viață
Cu riscul vieții, secole la rând, continuatorii loiali ai lui Isus și-au amintit de gestul său de iubire și i-au comemorat moartea. Sub persecuții, regimuri totalitare, în pivnițe, în lagăre ori închisori, acasă sau în aer liber, milioane de oameni și-au amintit cu recunoștință de suferințele sale. Mai mult, le-au prețuit cu riscul vieții.
Toți aceștia au dovedit și dovedesc că „scopul adevărat al unei religii superioare este acela de a radia sfaturile spirituale și adevărurile care sunt esența ei încât mai multe suflete să poată fi astfel capabile să îndeplinească adevăratul scop al omului, să-l slăvim pe Dumnezeu și să ne bucurăm de el pentru totdeauna.” – Arnold Tonybee, istoric.
De ce au fost dispuși primii creștini să moară ca martiri în arenele romane?
„Pentru că ei știau că credința lor se bazează pe realități istorice, nu pe mituri. Era o realitate că Isus era Cristosul, sau Mesia despre care fusese profețit. Erau convinși că avea să vină pe pământ, să primească aprobarea lui Dumnezeu, să moară în integritatea față de Dumnezeu și să învie din morți.” (Mankind’s Search for God, 1990)
Mărturiile unei fete de doar 11 ani, care a trăit în perioada nazistă, demonstrează impactul pe care amintirea acestui sacrificiu a avut-o și asupra vieților tinere. „Ne-am dat seama că în Germania Gestapo-ul va sta la pândă în acea zi specială. Ei știau că toți Martorii lui Iehova se vor aduna cu curaj după apusul soarelui… Tata m-a pus să fac cercetări pentru a determina data corectă pentru Comemorare, 14 Nisan (Paștele), conform calendarului evreiesc… Știam cu toții că poate avea loc un raid al poliției în orice moment.”
Conștienți de riscul de a fi prinși și trimiși în lagărele de concentrare, nimic nu i-a împiedicat să își amintească cu multă apreciere de cea mai importantă seară din an. „A însemnat atât de mult pentru noi să comemorăm moartea lui Isus. Pe masă stătea vinul roșu și pâinea nedospită, amintindu-ne că Isus și-a sacrificat viața pentru omenire. Mulți au vărsat lacrimi de emoție în timpul discursului prezentat în liniște. Puteam doar citi împreună cuvintele cântecului nostru în surdină, dar rugăciunea ne-a unit inimile.”(April 11, 1941 – Return to the Reich – “Facing the Lion”, Simone Arnold Liebster, 2004)
Milioane de oameni la nivel mondial se întreabă anual: Ce ar putea însemna sacrificiul lui Isus pentru mine? De-a lungul timpului, mulți au meditat la această idee, care le-a oferit multă încredere și o speranță reală.
„Mersul în tăcere una lângă alta printre pajiști și copaci înfloriți, ne-a amintit mamei mele și mie de minunata speranță a învierii. Nu au fost merii înfloriți un semn al reînnoirii vieții după o iarnă grea? Cât de potrivite au fost cuvintele mamei: «Știm că Dumnezeu nu poate minți; el este un Dumnezeu viu. Dacă moartea ar fi capabilă să țină omenirea perpetuă în legăturile ei, atunci ar fi mai puternică decât Dumnezeu, nu-i așa?» Credința noastră comună în înviere ne-a apropiat.” (An Unexpected Change – “Facing the Lion”, Simone Arnold Liebster, 2004)
În semn de recunoștință, și anul acesta milioane de oameni vor celebra Comemorarea morții lui Isus pe data de 24 martie 2024 și vor medita la perspectiva uimitoare de viață care le-a fost oferită!
Pentru a găsi locația cea mai apropiată de pe teritoriul României, se poate accesa pagina de căutare a evenimentului, de pe site-ul jw.org. La București, evenimentul va avea loc la Simposio Events, strada Popa Lazăr, 5-25, cu începere de la 19:30.
Prin amabilitatea Departamentului de informații publice al Martorilor lui Iehova
